PRINCIPII DE BAZĂ ALE CERCETARII

PRINCIPII DE BAZĂ ALE CERCETARII Introducere Secolul XXI este caracterizat de o lume aflată în continue şi profunde schimbări, marcată de tensiuni, conflicte şi agresiunea distructivă a tehnologiei moderne asupra mediului înconjurător. Lumea este în mişcare, schimbările sociale sunt accelerate, viaţa socială se globalizează. Relaţiile individului cu societatea se modifică şi ele. Pentru a înţelege cadrul cultural în care trăim, cu multipla sa diversitate, pentru a putea discerne modul de funcţionare al instituţiilor sociale şi posibilităţile libertăţii umane trebuie să apelăm la principiile de bază ale cercetării. Zilnic observăm şi interpretăm realitatea şi lansăm speculaţii cu privire la cauzele şi implicaţiile fenomenelor şi proceselor sociale în care suntem antrenaţi şi care ne influenţează viaţa. Aceleaşi fenomene generează semnificaţii deosebite. Procesele sociale complexe, ce se derulează în prezent, au o dinamică proprie ce solicită specialişti pentru cunoaşterea şi înţelegerea lor. Nevoia de sociologie apare la două nivele: - al individului instruit şi educat ce trăieşte în societate şi are nevoie să înţeleagă mecanismele de organizare socială pentru a acţiona conştient şi responsabil şi să-şi formeze deprinderi de convieţuire socială şi comportare civilizată; - al societăţii ( nivelul decizional) unde cel ce guvernează, formulează legi, imperative, sentinţe morale trebuie să stăpânească şi cunoştinţe referitoare la realităţile sociale pe care doreşte să le influenţeze prin acţiunea sa. Perspectivele individuale sunt, inevitabil, parţiale şi incomplete. Există o tipologie a indivizilor umani, corespunzătoare celor trei tipuri de societăţi: 1. individul conservator care se conduce după preceptele tradiţiei; acest tip caracterizează societăţile tradiţionale, marcate de schimbări lente; 2. individul autonom care, trăind într-o societate caracterizată prin schimbări rapide, se conduce după propria conştiinţă – aparţine civilizaţiei moderne; 3. individul heteronom care se conduce după aşteptările celorlalţi de la el, acţiunea sa fiind rezultanta variabilei situaţionale a acţiunii altor indivizi. Simţul comun, de primă mână, semnifică ansamblul cunoştinţelor spontane fondate pe experienţa directă a agenţilor cunoscători. Simţul comun, de mâna a doua, reprezintă ansamblul cunoştinţelor ştiinţifice, transformate în imagini şi folosite în practică.